Ieri seară m-am întâlnit cu Iulia Romana Pop şi Cătălina Ciolan, prietena şi colega ei. Amândouă sunt studente la Jurnalism în anul II, linia engleză. Am început să vorbim lucruri mărunte preţ de câteva ore, după care eu am spus direct:

Spuneţi-mi despre proiect.

 

Probabil că acum nu este gata comunicatul de presă. Însă, cele patru ore petrecute aseară alături de Iulia şi Cătălina care stau în spatele proiectului IDE3A.ro (Ideea 3) au fost inspiraţionale. Cred că am destule date (şi unele secrete!) ca să pot povesti despre proiect.

 

Ide3a

Iulia şi Cătălina (eu le văd ca pe un tot unitar, de aceea le menţionez împreună) au spus că a durat o lună până să găsească numele. Iulia mi-a povestit că participase la un eveniment unde Andreea Esca vorbise şi că aceasta menţionase de „fashion films”. A avut loc o revelaţie atunci, fiindcă deja exista ideea, deşi nu era bine conturată în acel moment.

Aceste două fete nu sunt doar fondatoarele proiectului. Au spus ca nu le este uşor, deşi lumea crede contrariul. Fetele regizează fiecare filmare: desenează scenele, pregătesc conceptul, „terenul”, decorul, actorii, intervievaţii, montajul şi multe altele. Şi au şi 3 cameramani (salutare Ruxi, ştiu ce ai filmat)!

IMG00461-20131211-1335
Cadou din partea IDE3A

       IDE3A explorează o nişă: este mai mult decât moda filmată, persoanele filmate devin personaje, interviurile sunt interviuri în adevăratul sens al cuvântului (şi nu cu întrebări de genul „Cât costă hainele de pe tine?”). IDE3A este o idee remarcabilă şi un proiect pe care eu îl susţin. Le-am spus fetelor că ele fac pe partea video ceea ce doresc să fac şi eu în scris. Aş vrea să vă spun mai multe, dar nu pot, fiindcă aş strica surpriza.

Vor exista trei rubrici principale în cadrul proiectului: Interviu, Streetosphere, Fashion Fims. Vă ofer trailer-ul proiectului pe care îl puteţi viziona aici. Duminica aceasta se lansează IDE3A, aşa că fiţi pe fază!

 

Mereu plină de idei.

Mademoiselle Critique,

 

Donnez moi votre avis:

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s