Gala UAD 2014: Colecţiile semnate Codruţa Nascu, Carmen Trif, Andrada Sucuturdean, Noemi Boroş şi Mihaela Lungu

Dacă zilele trecute am prezentat colecţiile absolvenţilor de la linia licenţă din cadrul Galei UAD, astăzi vom prezenta primele colecţii de la linia master, secţia design vestimentar. Până acum avem următoarele colecţii:

Astăzi vom vedea care au fost primele colecţii ale masteranzilor UAD. Codruţa Nascu, Carmen Trif, Andrada Sucuturdean, Noemi Boroş şi Mihaela Lungu sunt protagonistele acestui articol. Să vedem şi colecţiile lor:

Codruţa Nascu – Metonimie

Codruta Nacsu 1

Codruta Nacsu 2

Îmi amintesc faptul că atunci când eram mică, îmi plăceau enorm hainele de băieţi. Îmi imploram mama câteodată să îmi cumpere un tricou polo bărbătesc sau nişte blugi băieţeşti. Nu ştiam despre androginims la acea vârstă, desigur. însă hainele pe care mi le alegeam reflectau personalitatea mea, sinele. Despre androginism şi felul în care omul îşi alege hainele este vorba şi în colecţia ”Metonimie”, semnată Codruţa Nascu. Nu contează cine eşti, ce sex sau vârstă ai, atât timp cât hainele alese de tine reflectă sinele. Prin urmare, piesele din cadrul colecţiei pot fi purtate de bărbaţi şi de femei, deopotrivă. Simetriile perfecte şi gama restrânsă de culori şi-au pus amprenta asupra colecţiei, evidenţiind androginismul, tendinţă care a ajuns la un nivel global.

Carmen Trif – White Shadows

Carmen Trif 1

Carmen Trif 2

Colecţia ”White Shadows” a lui Carmen Trif alcătuită din cele şapte ansambluri complet albe a fost inspirată de minimalismul din sculptură şi arhitectură. Formele geometrice, liniile simple, siluetele sofisticate şi volumele ingenioase au alcătuit o magie albă. Vizoarele au oferit un aspect futurist colecţiei lui Carmen Trif, punând o barieră imaginară între purtător şi spectator.

Andrada Sucuturdean – Madame Monsieur

Andrada Sucuturdean

Tot despre androginism este vorba şi în colecţia ”Madame Monsieur”, semnată de Andrada Sucuturdean. ”Doamna-Domn” poartă piese vestimentare de o lejeritate debordantă, dar care sunt, în acelaşi timp, sofisticate. Jocul simetrie/asimetrie, croiala simplă a hainelor sau layeringul au adus un aer extrem de chic colecţiei. Fără îndoială, Madame Monsieur reprezintă tipul unei femei plină de mister şi de un feminin aparte.

Noemi Boroş – Illusion

Noemi Boros 1

Noemi Boros 2

Nu ştiu la ce anume s-au gândit ceilalţi, însă primul lucru care mi-a venit în minte când am văzut colecţia lui Noemi Boroş a fost psihedelic. Printurile au fost create astfel încât să creeze efectele unor iluzii optice. S-a dorit ilustrarea unui ”deca;aj epistemologic” în ceea ce priveşte problema percepţiei proprie dintre realitate şi ceea ce reprezintă realitatea, în fapt. Noemi Boroş a creat cele şapte ansambluri redând efectul iluziei optice într-un mod perfect (a trebui să privesc de două ori pentru a-mi da seama de alcătuirea pieselor vestimentare; ceea ce-a fost un lucru bun, evident).

Mihaela Lungu – Inside/Out and In/Between

Mihaela Lungu 1

Mihaela Lungu 2

Cine s-ar fi gândit că prin simpl regândire şi reinterpretare a jachetei biker se pot naşte şapte iese vestimentare asemenea celor create de Mihaela Lungu…? Simetriile şi asimetriile, volumele, geometrismul, detaliile de tipul trompe l’öeil au alcătui colecţia Mihaelei Lungu, ”Inside/Out and In/Between”. Arta contemporană, instalaţiile multimedia sau sincretismul au fost câteva dintre sursele de inspiraţie ale colecţiei. Multe puncte bonus pentru styling şi conceptul colecţiei.

Acestea au fost primele colecţii (dintre cele zece prezentate în cadrul galei) ale absolvenţilor secţiei design vestimentar – UAD, linia master. Zilele viitoare vom prezenta celelalte cinci colecţii rămase.

Mademoiselle Monsieur,

Alexandra

Gala UAD 2014: Colecţiile semnate Ildikó Vitos, Sabina Pop, Beáta Málnássy şi Crina Moldovan

Astăzi prezentăm ultimele colecţii din linia licenţă a absolvenţilor UAD, secţia design vestimentar.  De data aceasta este vorba de colecţiile Ildikó Vitos, Sabina Pop, Beáta Málnássy şi Crina Moldovan.

Ildikó Vitos – Fake Disneyland

Ildiko Vitos

Mereu am urât desenele Disney. Niciodată nu am fost fană Mickey Mouse sau Donald Duck. Chiar dacă eram copil, simţeam falsitatea universului creat de către Disney. Ildikó Vitos se pare că a simţit la fel şi a creat colecţia intitulată „Fake Disneyland”, colecţie prin care tânăra ironizează universul despre care vorbeam mai devreme. Cu atât mai mult, designerul a folosit nişte materiale cu totul inedite: PVC şi saci menajeri împletiţi într-un mod ingenios. Măştile sub forma capului lui Mickey Mouse mi-au plăcut în mod special.

Sabina Pop – Voievod 2.0

Sabina Pop

Mihai Viteazul, Ştefan cel Mare, Vlad Ţepeş, Mircea cel Bătrân sau Avram Iancu vor să salveze România. Din nou. O Românie dominată de secolul vitezei, de kitsch şi de oameni de o calitate îndoielnică. În colecţia „Voievod 2.0”, Sabina Pop a îmbinat materialele tradiţionale cu materiale neconvenţionale. Accesoriile au conturat look-urile voievozilor postmoderni, care din sfinţi (vezi Ştefan cel Mare) au devenit nişte bad boys.

Beáta Málnássy – Cyber Tribe

Beáta Málnássy

Imaginaţi-vă un univers post apocaliptic, într-un viitor relativ îndepărtat. Un univers în care poluarea fonică este atât de mare, încât resimţiţi nevoia de linişte. Astfel, apelaţi la utilizaea unor căşti mari, care ajută la redarea sunetului pur. Vă retrageţi într-unul din puţinele spaţii verzi rămase. În astfel de momente, omul intră în comuniune cu natura. „Cyber Tribe”-ul, trib de inspiraţi mayaşă, imaginat şi realizat de Beáta Málnássy ilustrează perfect universul descris anterior. Ansamblurile create de Beáta sunt desprinse dintr-un univers cu aer futurist. Însă nu vorbim desăre acel futurism ordinar; este vorba despre un futurism plin de însemnătate; un futurism care anticipează ceea ce va urma. Dincolo de încărcătura simbolică a colecţiei, piesele realizate de către tănâra absolventă sunt de o purtitate absolută, iar modelele brodate pe spatele jachetelor/paltoanelor sunt extrem de sugestive.

Crina Moldovan – Cub

Crina Moldovan

Punctul de plecare al colecţiei „Cub”, colcţie semnată de Crina Moldovan a fost opera sculptorului Carl Andre, care a revoluţionat arta sculpturii prin folosirea materialelor „umile”. „Cubul” Crinei Moldovan reia principiile folosite de catre scultorul american, adaptându-le designului vestimentar, într-un mod mai mult decât ingenios. Materiale precum lâna sau pielea au alcătuit piese perfect simetrice, alcătuite după formule matematice. Pe lângă execuţia perfectă a pieselor vestimentare, s-a luat în considerare un alt aspect important în designul vestimentar: funcţionalitatea.

Acestea au fost colecţiile absolvenţilor de la linia licenţă. Săptămâna viitoare vom vedea care sunt colecţiile masteranzilor.

P.S.: Acest post va fi updatat cu toate pozele colecţiilor în curând.

Alexandra

 

Credit foto: Ozana Mureşan

Gala UAD 2014: Colecţiile semnate Nazarica Bartoș, Georgiana Giuroiu și Alina Lipoțchi

Daca zilele trecute am vorbit despre concepte interesante sau puternice, astazi vom vorbi despre ludic. Colectiile semnate Nazarica Bartoș, Georgiana Giuroiu și Alina Lipoțchi au in componenta lor ludicul despre care vorbeam. Ultimele colectii la nivel de licenta sunt: Ildikó Vitos, Sabina Pop, Málnássy Beáta si Crina Moldovan, despre care veti putea citi mai multe maine (astept pozele cu colectiile).

Nazarica Bartoș – White Picket Fence

Nazarica Bartos

In colectia sa intitulata „White Picket Fence”, Nazarica Bartoș a ironizat perfect mitul femeii casnice, adesea asociat cu perioada anilor ’50 si atat de folosit in industria modei. De asemenea, s-a urmarit desexualizarea femeii casnice, reconstruindu-i acesteia silueta, intr-un mod inedit. Am putea risca sa numim colectia Nazaricai Bartoș ca fiind feminina, dar trebuie sa privim dincolo de aparente: rozul murdar si printurile tipice anilor ’50 spun multe, la care se mai adauga si styling-un original ce are in componenta baticuri si sacose transparente.

Georgiana Giuroiu – Folcloriada

Georgiana Giuroiu

Intr-o epoca in care folclorul romanesc a fost interpretat si reinterpretat de zeci sute de ori, am tinde sa credem ca nu mai exista nimic nou de spus, daca vorbim despre folclorul romanesc. Georgiana Giuroiu ne demonstreaza exact contrariul. „Folcloriada” este un manifest conform caruia societatea noastra trece printr-o criza de identitate, individul facand apel la folclorul propriei lui tari. Vorbim despre Paparude, imaginile cimitirului Sapanta, Mastile Populare, si atat de mult adoratele motive folclorice. Georgiana Giuroiu a introdus subtil elemente folclorice: braurile metalizare, itarii avand textura electrifianta sau cusmele/cojoacele alcatuite din materiale imprevizibile.

Alina Lipoțchi – You’re a Big Boy Now!

Alina Lipotchi

Titlul colectiei este unul sugestiv, insa colectia semnata Alina Lipoțchi este cu atat mai sugestiva. Tanarul designer a folosit culori pastelate in colectia sa, pentru a recrea universul copilariei (universul unui barbat care se maturizeaza, treptat). Croiala hainelor pastreaza linia simpla, insa cusaturile sunt cele care fac diferenta: acestea din urma sunt specifice papusilor vechi. Headpieces-urile au adus o nota de teatralitate si ludic in colectia Alinei Lipoțchi.

Maine ne reauzim cu celelalte colectii ale absolventilor de licenta ai sectiei de design vestimentar, UAD. Pana una alta, maine va avea loc un alt eveniment important: Rochia Calendar – Vara, by Calina Langa. Mai multe detalii despre eveniment gasiti aici.

Ne auzim, ne vedem,

Alexandra

Credit foto: Ozana Muresan