Prima ediţie #MASmedia s-a încheiat!

          Am aşteptat cu nerăbdare (chiar, cum o fi să aştepţi cu nerăbdare…?) prima ediţie #MASmedia, care a avut loc între 15 şi 16 noiembrie, la Hotel Univers T. Pe lângă faptul că eu şi Monsieur D. am fost voluntari, alături de alţi tineri voinici şi frumoşi, vreau să spun că ne-am distrat. Ne-am distrat, da. Ce, nu v-aţi fi aşteptat la asta? Nu a fost o atmosferă clişeică de conferinţă, unde fiecare vine cu ifosele şi toanele sale; sau, unde lumea vine să arate că „eu sunt cineva” şi că „eu am făcut ceva în viaţa asta” (deşi există mici excepţii).

          Prima zi ne-a găsit pe noi, voluntarii (eu, Monsieur D., Andreea, Alexandra, Caty, Klaus, Marian şi dragul nostru organizator, Gabriel Gorgan) devreme – pentru mine, având în vedere că mă trezesc cam pe la 12:00 –, în incinta hotelului Univers T, în sala Jupiter. Am rezolvat chestiunile de bufet şi logistică, ne-am aşezat cuminţi şi am aşteptat să vină invitaţii conferinţei.

          Primul sosit a fost  domnul Lucian Valeriu, care, contrar aparenţelor, este extrem de jovial (asta urma să aflăm şi din discursul lui). Apoi, a venit Madame Oana Barbu, care ne-a dat energie tuturor cu optimismul ei. În cele din urmă au venit şi băieţii din echipa Cenzurat TV, care au pre-animat evenimentul.

Entertrainer-ul deschide evenimentul

Citește mai mult

La Belle Critique te trimite la prima ediţie #MASmedia!

masmedia copy

          Aş fi vrut să vă ofer bilete gratis la conferinţă, dar nu pot. În schimb, am altceva pentru voi, cititorii La Belle Critique. Cine este cititor fidel al blogului meu poate achiziţiona biletul pentru conferinţa #MASmedia la preţul de 50 RON până joi, orele 00:00. De vineri, însă, îl veţi putea achiziţiona cu 70 RON.

 

          Acum să vedem cine e cititor fidel! Puteţi salva 20 de lei pentru cafea, taxi, troleu, investiţie într-un nou look, pentru o carte, pentru sănătate and so on şi! Să veniţi la conferinţă (eu m-am săturat de cluburi şi-am început să merg la conferinţe). V-am convins? Vreau să merg cu cititorii mei la conferinţă, asta-i sigur!

 

          Toţi cei care doresc să achiziţioneze biletul la 50 RON trebuie să lase un comentariu în secţiunea de mai jos cu profilul de facebook (sau emailul) şi să dea un like paginii de facebook a blogului (dacă nu au făcut-o deja). Prin urmare, dacă vă înscrieţi la această promoţie, veţi avea biletul la un preţ mai mult decât acceptabil. 

 

          Nu uitaţi: promoţia e doar până joi, orele 00:00! De vineri biletul va fi 70 RON.

 

          P.S.: Mi-am updatat rubrica Despre & Contact. Puteţi să aflaţi amănunte noi despre mine.

promotie

Spor !

          Mademoiselle Critique

H. R. Patapievici la Cluj: „Care e facultatea sufletească cu care pot intra în ordinul de deasupra raţiunii? Este inima”

          Multă lume se aventurează să îmi catalogheze blogul ca fiind unul de fashion. Nimic mai superficial! Adică, nu-i ca şi cum aş scrie DOAR despre campaniile de modă sau DOAR despre tendinţe şi designeri vestimentari. Nu mă supără nimic mai mult (da, pe mine mă supără acest lucru) decât să îmi spună lumea că: „am blog de modă”. Se mai întâmplă să mă intereseze şi arta (trebuie să scriu şi articolul de la Bienala Internaţională de Ceramică din Cluj-Napoca, neapărat), istoria sau cultura. Dar lucrurile astea sunt considerate (şi catalogate) „naşpa” de către majoritatea oamenilor.

          Nu mă dau mare, nu aş avea de ce. Expoziţiile sau conferinţele (spre deosebire de alte evenimente glossy) se întâmplă să fie gratuite. Intrarea poate să fie o sumă modestă, cât să acopere cheltuielile organizatorilor ( închiriat sala, plătit speakerul/artiştii, protocolul). Săptămâna trecută am fost la o conferinţă care a fost gratuită şi care l-a avut ca vorbitor pe nimeni altul decât Horia Roman Patapievici. Da, l-am văzut şi auzit vorbind GRATIS.

          În seara de 28 octombrie, am ajuns cu un sfert de oră înainte de începerea conferinţei: sala era deja arhiplină, iar eu încercam să îmi găsesc un loc. O mulţime de oameni au stat pe parcursul conferinţei în picioare. H.R. a poftit politicos doamnele să stea jos, spunându-le că mai sunt câteva locuri libere în sală.

          Ceea ce m-a şocat la H.R. prima oară a fost simplitatea şi modestia firii lui. Mă aşteptam să fie ca toţi oamenii de cultură: să vorbească folosind termeni grandioşi şi pompoşi, să aibă aere de superioritate (şi el, chiar ar merita să le aibă) însă nu a fost aşa. Până la urmă, a fi un om de cultură înseamnă să îl faci pe cel care îţi este inferior (din punct de vedere intelectual) să înţeleagă discursul tău, indiferent ce termeni ai folosi.

          Ok, destul intro, să trecem la subiectul principal al conferinţei: Cazul fraţilor Pascal (Blaise şi Jaqueline Pascal). H.R. Patapievici a vorbit despre lucrarea neterminată a lui Blaise Pascal: Cugetări, Les Pensées, după cum spunea dânsul. Prima ediţie a acestei opere a apărut în 1670, sub forma uneii antologii (sub patronajul celor de la Port-Royale). Blaise Pascalera considerat nu numai geniul pe care l-aţi auzit descris de Chateaubriand, ci era şi notre saint, era «sfântul nostru»”.

HRP 012
Horia Roman Patapievici la conferinţa Edictum Dei

Citește mai mult