Be Creative – a treia ediţie a festivalului sibian de modă şi design, 5-6 septembrie 2014

Hello. Long time no see. Cred că toata lumea a fost în vacanţă, este în vacanţă sau pleacă în vacanţă. Toamna aceasta debutează cu noi evenimente interesante. Unul dintre acestea este a treia ediţie a Festivalului de modă şi design Be Creative din Sibiu. Festivalul va avea loc între 5 şi 6 septembrie 2014, în curtea interioară a Muzeului Naţional Brukenthal.

Be Creative Sibiu 2014

Despre Be Creative am vorbit şi anul trecut, unde am făcut o selecţie proprie a celor mai interesante colecţii prezentate în cadrul festivalului. Be Creative este şi o platformă de lansare şi de promovare a designerilor din industria modei. Prin urmare, un juriu de specialitate va urma să recompenseze originalitatea, execuţia sau relevanţa conceptelor prezentate în colecţiile festivalului.

Vor exista şi câţiva invitaţi speciali din industria modei: Carmen Secăreanu, Atelier 109 (Ioana Dumitrescu si Marina Moldovan), Andra Cliţan, Răzvan Firea şi Elena Perseil. În acest an, echipa Whisper Magazine va fi prezentă la eveniment (prin Lucian Bora, editorul revistei).

 

Aştept să văd colecţiile designerilor şi promit că în acest an voi face o analiză mult mai amplă a colecţiilor, fiindcă anul trecut diverşi oameni s-au plâns că aş fi fost părtinitoare cu anumiţi designeri/anumite colecţii.

 

Pe data viitoare,

Alexandra

P.S.: Vara aceasta am avut alte îndeletniciri. Printre altele, am avut un mix difuzat pe BassPort FM. Dacă nu l-aţi prins aseară, puteţi să îl ascultaţi aici.

 

Be Creative! Nu costă nimic. Prima ediţie a festivalului de modă şi design vestimentar sibian

          Între 18 şi 20 octombrie la Sibiu, a avut loc festivalul de modă şi design vestimentar Be Creative. Douăzeci şi cinci tineri designeri (absolvenţi şi studenţi ai facultăţilor de profil din ţară) s-au înscris în competiţia pentru marele premiu, trofeul „Be Creative”. Premiul a fost oferit de juriul festivalului, care a fost format din: Marian Pălie, Angelica Dumitrescu, Monica Mezei, Bianca Pop, Daniela  Bădilă, Bogdan Podoleanu şi Ioan Şerban.

          Cum nu am găsit prea multe informaţii despre festival pe Internet, m-am gândit să prezentăm în cadrul La Belle Critique cele mai bune colecţii ale participanţilor. Trebuie să menţionez că alegerea mea este una subiectivă, bineînţeles. Toţi cei care au prezentat în cadrul festivalului sunt tineri designeri talentaţi şi merită să fie cunoscuţi de publicul larg. Ordinea prezentării va fi în ordine alfabetică.

         

          Diana Flore – Sick Love

https://www.facebook.com/LaBelleCritique

Citește mai mult