Despre cum am ratat un internship la revista ELLE

     

Înainte de a mă judeca pentru ceea ce am scris în titlu trebuie să vă spun următoarele…(nu, nu urmează o poză sau mai multe).

Vine un moment în viaţă când trebuie să îţi reevaluezi opţiunile: trebuie să vezi ce priorităţi ai, dar, mai ales, să vezi ce doreşti să realizezi. Visul meu (de când sunt preocupată de modă) a fost dintotdeauna să scriu la revista Elle. Bănuiesc că o groază de tinere visează să îşi vadă semnătura lor mică lângă articole în revistă. Well, şansa asta am avut-o şi eu. Am aşteptat cu sufletul la gură un răspuns pentru un internship la revista Elle la care am aplicat. Vă daţi seama că ştiam că am 0.01% şanse de reuşită, nu? Şi asta nu fiindcă nu aş avea încredere în capacităţile mele, ci fiindcă ştiam că va fi o concurenţă crâncenă. Şi cred că a fost.

 

Am primit răspuns de la editorul revistei, care mi-a dat de redactat două ştiri (trebuia să transform două comunicate de presă în două ştiri) în stilul Elle. Am recitit ştirile finale de cel puţin vreo 10 ori, să fiu sigură că nu există greşeli şi că sunt obiective din punct de vedere jurnalistic (de când cu blogul am devenit extrem de subiectivă).

Citește mai mult

Acid hialuronic, implanturi mamare, extensii: Artificial non-intelligence

De multe ori m-am întrebat de ce îşi pun fetele, respectiv femeile, silicoane, botox în buze (şi nu doar acolo) sau extensii. Şi mereu am găsit aceleaşi răspunsuri…
1. Acidul hialuronic
Poate nu ştiaţi/credeaţi, însă, acidul hialuronic îl putem regăsi în corpul nostru, în stare naturală, neinjectabila. Odată cu înaintarea în vârstă, acesta scade treptat, iar corpurile noastre au din ce în ce mai puţin din această substanţă.
Înţeleg faptul că femeile mai în vârstă apelează la serviciile esteticienilor pentru a-şi recontura formele faciale. Ceea ce nu înţeleg, însă, este următorul lucru: de ce la 20 de ani unele fete apelează la injectarea de acid hialuronic în buze, pomeţi sau în frunte…? Se presupune că în acest timp te afli în floarea vârstei. Vă întreb: la 40 sau 50 de ani ce o să faceţi?
Sfat: Daca aveti buzele foarte subtiri, puteti sa trasati linia conturului inafara buzelor. Asa veti oferi un aspect mai plin buzelor.

Lip Maestro, Giorgio Armani

Citește mai mult

Despre blogurile de modă şi noile joburi generate de blogging-ul de modă

Blogurile de modă sunt acele bloguri care acoperă industria modei, îmbrăcămintea şi stilul personal sau cel puțin asta susţine wikipedia. La noi în România, cel mai vechi blog de acest gen datează de prin anul 2007, al Irinei Markovits, StyleDiary.ro (dacă greşesc, vă rog să mă corectaţi). Prin anul 2009 blogurile de modă au început să se înmulţească şi la noi în ţară. De ce? Fiindcă informaţia devenea din ce în ce mai accesibilă, iar tot mai multe fete descopereau pasiunea lor pentru modã.

                Lucrez în modă, nu lucrez dar vreau să lucrez, nu vreau să lucrez.

Dacă vorbim despre experienţa scriitorului, blogurile de mod pot fi împărţite în categoriile de mai jos:

  • oameni din afara industriei modei (sau presa de modă);
  • oameni care lucrează (sau care au lucrat) în domeniul modei;
  • oameni care aspiră la un job în lumea modei.

De obicei, fiecare persoană care activează în domeniul modei are un blog personal. Revistele au o anumită politicã editorială, iar blogurile reprezintă chiar opusul: oferă scriitorului subiectivitatea totală (asta în cazul în care nu face journalism blogging).

Citește mai mult