Frida Kahlo nu mai are nevoie de nicio prezentare, fiindcă a devenit un adevărat personaj în istoria artei. Cu toate că serialul istoric din cadrul blogului a avut doar persoanaje româneşti, faptul că Whisper Magazine va găzdui un pictorial dedicat Fridei Kahlo în numărul 11 al revistei m-a motivat să scriu un articol despre acest personaj care a schimbat, într-adevăr, istoria. Echipa din spatele pictorialului a fost formată din următorii: Andrei Ivan – fotograf; Simona Moiceanu – stilist; Oana Moşneagu – model; Andreea Cecilia Dinca – make-up artist; Roxana Voicu – hairstylist şi Cristina Ştefan – asistent.
În pofida scandalurilor provocate de viaţa privată şi a numeroaselor campanii de denigrare (din Primul Război Mondial şi din al Doilea Război Mondial), actele de caritate şi jertfă ale Reginei Maria sunt prea puţin cunoscute de către publicul larg. De aceea, am ales să vorbesc în partea a doua despre acestea, iar nu despre alte aspecte personale.
Regina Maria, fotografie din anul 1928
În timpul Primului Război Mondial, Regina Maria a fost implicată atât direct, cât şi indirect în numeroase acţiuni de caritate şi binefacere. Tot în Primul Răboi Mondial, Regina Maria a cunoscut-o pe Ecaterina Teodoroiu, brava eroină de la Jiu:
„Pornirăm, cu Ileana pe genunchii mei, sa vizităm pe ofiţerii noştri răniţi, care acum sunt îngrijoraţi în spitalul Crucii Roşii. Am intrat în celelalte odăi şi am vorbit cu aproape toţi răniţii. Aici văzurăm şi pe tânăra eroină Ecaterina Teodoroiu.”
Regina îşi implica şi propriii copii în munca de „voluntariat” pe timpul războiului, muncind bras à bras alături de fiii ei. În cele din urmă, Regina ajunsese să fie numită „mamă”, fiindcă tot mai mulţi soldaţi îşi pierduseră rudele (şi implicit mamele) în timpul războiului. Iată ce spune dânsa despre acestea:
„… munceam îndoit pentru bolnavii şi răniţii de prin toate spitalele, şi mă ducea din ce în ce mai mult printre sărmanii nenorociţi din mahalalele oraşului. Cred că sunt puţine regine care au văzut asemenea privelişti şi care au călcat în locuri pline de atâta înfiorătoare şi neînchipuită mizerie. Toţi fiii, în acele vremuri, fiind smulşi de lângă mamele lor, întrucâtva ajunsesem eu mama tuturor, simbolul supremului ajutor, căutat de orice om, în ceasuri de durere. Am văzut bătrâni de 70 de ani care-mi ziceau: mamă. Dintre toate lucrurile triste, priveliştea prizonierilor e cea mai tristă. Aş face orice ocol, în drumul meu, ca să ajut un prizonier, fără să îmi pese din ce naţie face parte. ”
Regina Maria, în timpul unei vizite la unul din spitale, în anul 1917
Regina Maria a dorit de la început înfiinţarea unui spital al ei, unde să primească şi să îngrijească bolnavii şi răniţii, însă văzând că oportunitatea nu se ivea, aceasta făcea vizite zilnice în spitalele de lângă Bucureşti, iar după, în cele din Iaşi, unde familia regală trăia in exil:
„Mi se spusese că ordinele au fost executate, însă când ajunsei la Iaşi, descoperii că nu se luase nici o măsură şi că nenorociţii noştri răniţi mureau ca muştele, nu din pricina rănilor ci a penumoniei căpătate de pe urma frigului din spitale. Deoarece nu erau lemne pentru încălzitul cazanelor, nu li se putea spăla nici rufele, astfel că zăceau în pat jumătate goi, sau în cămăşi aşa de murdare încât nu era cu putinţă să scape de infecţie. Mă hotărâsem să renunţ la înjghebarea unui spital al meu ca să pot ajuta toate celelalte spitale, care sufereau de atâtea lipsuri şi să împart între ele nenumăratele lucruri ce cu atâta grijă le adunasem.”
Regele Ferdinand I împreună cu Regina maria, decorând militarii care au luptat la Mărăşeşti
Pe lângă numeroasele acte de caritate şi binefacere, Regina scria articole în ziare, în care îi încuraja pe soldaţii români. Puţină lume ştie că era în relaţii foarte bune cu emblematicul Nicole Iorga şi că a scris mai multe articole pentru ziarul său:
„Pentru a îmbărbăta pe cei de pe front şi pentru ca gândul meu să pătrundă până la ei, începui să scriu prin ziare articole care erau citite mai ales de soldaţi. Era o încurajare ce le-o trimiteam şi primii drept răspuns multe scrisori ce mă mişcară adânc. ”
Legat de una din numeroasele vizite la spitalele din Moldova şi legat de relaţia ei cu România, ţară străină la începutul şederii ei, R.M. spunea următoarele:
„Când am ajuns, în sfârşit în Dumbrăveni, pe la amiază, am fost mişcată mult de felul în care am fost primită. La auzul imnului nostru naţional, ochii mi se umplură de lacrimi.”
Regina Maria, în uniforma de comandant al Regimentului 4 Roşiori
Menţionând totodată şi despre ultimatumul dat de Puterile Centrale şi despre cererea capitulării necondiţionate, Regina îşi amintea următoarele:
„…înţelesei în acea clipă ca niciodată, până atunci, cât de temeinic eram eu legată de poporul meu şi cât de mult mă simţeam a lui. A mă smulge de pe acest pământ, s-ar chema să mă smulg din rădăcini. Dacă ne e scris să murim, să murim cu fruntea sus, fără să ne mânjim sufletul, iscălind cu numele nostru osândirea la moarte. Să murim rămânând dârji, strogând lumii întregi indignarea noastră faţă de nemernicia ce se aşteaptă de la noi.”
După exilul de la Iaşi şi după reuşitele României în Primul Război Mondial alături de Antanta, Familia Regală s-a reîntors la Bucureşti, la Buftea, aducând cu sine nu doar victoria, ci şi împlinirea idealului ţării: unirea tuturor ţărilor româneşti în una singură sub numele de România, la data de 1 Decembrie 1918. Privind înapoi în trecut, rememorând episodul venirii ei în România, Regina povestea, nostaligică, despre Marea Unire şi despre începuturile ei în România:
„Totuşi, calea a fost lungă şi am lăsat multe dureri şi bucurii în urma noastră. Ţara mică şi nouă era mulţumită să aibă o prinţesă înrudită cu toate casele domnitoare din Europa, nepoata bătrânei regine Victoria, nepoata ţarului Rusiei, vară primară cu împăratul Germaniei, şamd… Eram prea tânără pe atunci ca să-mi dau seama cât de mare a fost bucuria ţării; învăţam cu mare greutate rolul meu de femeie, ir ideile policite sau naţionale erau toate pentru mine neînţelese pe acea vreme, şi apoi nu fusesem pregătită pentru jertfele ce s-az cerut de la mine din prima zi în care am sosit. Mi se pare că românii m-au primit de la început cu dragoste; pesemne le plăcea chipul meu şi părul meu bălai. Era vădit că tinereţea şi nevinovăţia mea îi uimea şi totodată îi înduioşa. Iar acum, după aceşti ani doi ani cumpliţi, ne întoarserăm biruitori în ciuda nenorocirii şi a umilinţei, iar visul de veacuri al României, era acum împlinit. Nu e de mirare că-şi ieşise poporul din fire de atâta bucurie, nu e de mirare că până şi pietrele de sub picioarele noastre păreau că aclamă şi că se îmbată de gloria întoarcerii. Uitându-mă de sus, la toate acele feţe întoarse spre mine, mi se părea că citesc în ochii fiecăruia suferinţele prin care trecuseră.”
1 Decembrie 1918, Piaţa Palatului. Intrarea lui Ferdinand I şi a Reginei Maria în capitală.
Regina Maria a României a primit de-a lungul vieţii sale numeroase distincţii pentru operele sale de binefacere, printre care şi titlul onorific de comandant al Regimentul 4 Roşiori, regiment care a fost ajutat de nenumărate ori de Regina-Mamă.
Regina-Mamă, Regina-Soldat sau Regina-Infirmieră, Maria, Regina României în perioada 1914 – 1927, a fost un adevărat şi brav model al regalităţii şi al nobleţei, în pofida scandalurilor în care a fost implicată. Adesea a fost arătată cu degetul pentru scandalurile amoroase, iar rareori munca sa a fost recunoscută şi apreciată cu adevărat. Am putea enumera o mulţime de motive pentru care Regina Maria a schimbat istoria ţării noastre, însă mă voi limita doar la aceste două articole.
Pentru început, aş dori să vă propun un mic exerciţiu de imaginaţie: închipuiţi-vă că aveţi sânge roial, că v-aţi născut într-o familie nobilă şi englezească. Bunica voastră este una dintre cele mai importante figuri feminine din istorie. La vârsta de 17 ani trebuie (şi nu aveţi de ales) să vă căsătoriţi cu un străin şi ajungeţi într-o ţară despre care nu ştiaţi nimic. La 39 de ani deveniţi regina acelei ţări. Dar toate acestea au un preţ: intraţi într-un război mondial, iar politica nu reprezenta punctul dvs. forte până în momentul intrării ţării în război. Ca femeie, te simţi neputincioasă pe timp de război, chiar şi regină fiind. Vizitezi spitalele cu răniţi, trăieşti clipe de coşmar văzând oameni murind, dar încerci, totuşi, să alini durerea bieţilor oameni, care te strigă „mamă”. Şi asta nu e tot: inamicii cuceresc, pe rând, toate părţile ţării tale şi îţi cer capitularea necondiţionată – în acel moment ştii că a venit sfârşitul.
Pentru episodul al treilea din serialul „Femei care au schimbat istoria” am ales un personaj de poveste, un personaj feminin care a făcut istorie în adevăratul sens al cuvântului: Regina Maria a României.
Portretul principesei (la acea vreme) Maria.
Pe lângă multele documente online studiate, am ales să citesc autobiografia Reginei Maria, pentru a cunoaşte personajul mai bine. Cele peste 1300 de pagini din „Povestea vieţii mele” pot să încânte cititorul, dar pot să îl cutremure, totodată. Putem afla lucruri ce cărţile sau manualele de istorie le omit, intenţionat sau nu.
„Povestea vieţii mele! Adesea mi s-a cerut s-o scriu, şi am stat în cumpănă dacă s-o fac, din multe pricini.”, spunea Regina Maria la începutul primului volum.
Regina Maria s-a născut în Eastwell, Kent, 1875. Mama ei, Maria Alexandrovna a fost singura fiică a ţarului Alexandru al II-lea al Rusiei. Dânsa s-a casatorit cu Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha. Despre mama ei, principesa Maria, la acea vreme, spunea următoarele:
„N-am întâlnit în toată viaţa mea pe nimeni care să se fi ţinut de vechile obiceiuri şi credinţe cu aşa încăpăţânare ca mama; era gata să stea împotriva propăşirii întregii lumi (…) Era bună, darnică şi iertătoare faţă de servitori, cunoştea istoria familiei fiecăruia, glumea cu dânşii şi era aproape familiară, fără să le îngăduie totuşi să treacă nici c-un pas hotarul ce despărţea una de alta castele sociale. Imperială şi totodată democratică, iubea simplicitatea.”
De la dreapta la stânga: Ducele şi Ducesa de Ediburgh şi Saxa Coburg, Ţarul Alexandru al II-lea al Rusiei şi Ducele Alexei Alexandrovici al Rusiei
Ducele şi ducesa au avut în total cinci copii: Alfred, Prinț de Saxa-Coburg și Gotha; Maria, regină a României; Victoria, Mare Ducesă a Rusiei; Alexandra, Prințesă de Hohenlohe-Langenburg şi Prințesa Beatrice, Ducesă de Galliera.
Cele patru surori, de la stânga la dreapta: Beatrice, Victoria, Alexandra şi Maria.
În primii ani ai tinereţii, familia s-a aşezat la Coburg, „unde se facea educaţia lui Alfred”. Despre Coburg, iată ce spunea Regina Maria:
„În Coburg, domnea o simplicitate bătrânească; obiceiurile şi datinile erau ale micilor capitale germane, care au avut mare însemnatate ptentru propăşirea întregii Germanii.”
Din nefericire, fratele Reginei Maria, Alfred, moare la vârsta de doar 24 de ani. În autobiografie, Regina Maria spunea că starea lui de sănătate era agravată, dar unele surse spun că acesta s-ar fi sinucis.
Regina Maria era pasionată de călărie, grădinărit (iubea să fie înconjurată de flori, să ofere şi să primească flori), pictură, scris şi frumos, în general. În ceea ce priveşte pasiunea pentru haine, pentru materialele frumoase şi culorile vii, dânsa spunea următoarele:
„De la vârsta de cinci ani eram o adevărată fiică a Evei în iubirea mea pentru haine frumoase; de altfel, frumuseţea, sub orice formă, trezea în mine o dragoste înflăcărată, chiar păgână (…). Aveam pe atunci o toaletă de seară, de catifea, care îmi plăcea mai mult decât toate; o creaţie a lui Laferriere, pe atunci la modă la Paris (…). Totdeauna mi-a plăcut armonia culorii şi albastrul verzui al palidelor pietre, iar nuanţa stinsă a catifelei, ca pruna, îmi bucură ochii.”
Ţinuta elegantă a principesei Maria.Tablou pictat pe Principesa Maria în anul 1908
Îşi poate imagina cineva cum a fost momentul în care părinţii au decis căsătoria cu Ferdinand I de Hohenzollern-Sigmaringen, nepotul regelui Carol. După cum ne spune istoria, regele Carol I şi regina Elisabeta (cunoscută şi sub numele de Carmen Sylva, pseudonim literar), nu au mai putut avea copii, după moartea micuţei Maria de România. Cele două familii, Hohenzollern-Sigmaringen şi Saxa-Coburg-Gotha au binecuvântat căsătoria celor doi, însă iată ce spunea Regina Maria despre căsătoria ei cu Ferdinand I:
„Căsătoria aceasta era ceea ce se cheamă «un beau mariage»; deschidea o uşă spre un viitor nou, pentru o ţară încă puţin cunoscută, «care se afla undeva la răsărit», căci trebuie să mărturisesc că, pe acea vreme, astfel vorbeam de România, atât de scumpă mie astăzi.”
Despre regele Carol I, R.M. îşi aducea aminte momentul în care l-a cunoscut pe regele României la reşedinţa Singmarinen:
„Regele Carol (I) era mic de statură şi, la prima vedere, n-avea nimic impunător, afară de mişcările încete, hotărâte, pline de demnitate şi de ochii lui albaştri, ageri, atotvăzători. Regele Carol (I) părea că vede toate împrejur făra a întoarce capul, ca o acvilă (…). Regele Carol (I) era tot atât de cunoscător în politica externă cât şi în cea internă. De fapt, pentru el totul era politica; ea era adevăratul temei al fiinţei lui.”
De la stânga la dreapta: Prinţul Ferdinand I, Regina Elisabeta, Regele Carol, Împăratul Franz-Joseph, Principesa Maria şi Ducele Alfred.
Înainte de sosirea principesei Maria în România, regele Carol I făcuse un cadou minunat viitoarei regine:
„Pe vremea aceea, România era puţin cunoscută şi mi se puneau întrebări ciudate, uneori caraghioase; ba unii chiar credeau că va trebui să port un val pe faţă, după datina turcească (…). Regele Carol (n.r. al României) adusese logodnicei nepotului (n.r. Prinţul Ferdinand I la acea vreme) şi surorilor ei prea frumoase costume tărăneşti; era singurul lucru palpabil ce-l aveam din acea ţară «răsăritului cel apropiat».”
Principesa Maria, la vârsta de 18 ani în portul tradiţional românesc.
Tot înainte de sosirea principesei Maria în România, trebuie amintit faptul că Ferdinand I a avut o relaţie cu Elena Văcărescu, protejata reginei Elisabeta. Casa Regală a României a interzis această relaţie, din cauza castelor diferite. Ferdinand I a suferit mult din această cauză, inclusiv în primii ani ai căsătoriei lui cu Regina Maria, în anul 1892. În autobiografie nu se menţionează prea multe lucruri despre acest fapt şi este de înţeles şi de ce.
Carmen Sylva, regina-poetă, împreună cu protejata sa, Elena Văcărescu.
S-a speculat şi faptul că Regina Maria ar fi avut o relaţie cu Prinţul Barbu Ştirbey, acesta devenind consilierul personal al ei şi al lui Ferdinand I. Barbu Ştirbey a fost un personaj enigmatic al secolului XX, iar R.M. menţiona în autobiografia ei că avea „spiritul englezesc”, fiind „un adevarăt dandy”. Unii istorici spun că doi dintre copiii R.M. (Mircea, care a decedat la o vârstă fragedă şi Ileana) ar fi ai lui Barbu Ştirbey. Sursele istorice menţionează că regele Ferdinand a recunoscut cei doi copiii, a acceptat triunghiul conjugal, fiindcă şi el, la rândul lui, avusese mici escapade.
Prinţul Barbu Ştirbey
Data la care cei doi au fost încoronaţi Regi ai României a fost 15 octombrie 1922. R.M. Îşi amintea următoarele despre această dată importantă din existenţa sa:
„Îmi tremura inima când se deschideau uşile, arătând nesfârşitele şiruri care aşteptau de la mine zâmbete. Eram îngrozitor de ţeapănă, de stângace (…).”
Încoronarea Regelui Ferdinand I şi a Reginei Maria la Alba-Iulia, 15 octombrie 1922.
Aceasta a fost prima parte din al treilea episod al serialului „Femei care au schimbat istoria”, personajul principal fiind Regina Maria. Poimâine veţi putea citi cea de-a doua parte.
Alexandra Raţi 