Scrisoarea de faţă a fost trimisă pentru numărul din februarie, anul 2012. Enjoy it:
„Vreau să încep prin a vă mulţumi pentru faptul că mi-aţi ales încă o dată scrisoarea purtând titlul «Scrisoarea lunii». Nu mă aşteptasem la acest lucru (nu scriu ca să primesc premii sau pentru că vreau să îmi văd numele acolo; nu ar avea nicio relevanţă acest lucru), dar mi-am făcut un obicei din a scrie câte ceva în fiecare lună: mulţumiri în legătură cu articolele, aprecieri, gânduri, sugestii şi alte lucruri ce nu îmi vin în minte acum…
Numărul din februarie. Îmi place că, în ultima vreme, aţi început să abordaţi teme din ce în ce mai profunde. De multe ori, după ce termin un articol, stau şi mă gândesc la ceea ce am citit. Asta am făcut şi de data aceasta, când am citit articolul scris de către Marius Chivu, «Share la mister?».
Ar fi inutil să vorbesc despre facebook, care, în mod evident, a devenit nu doar un simplu site de socializare de succes, ci un fenomen. Nicăieri în istoria Internetului nu s-a mai pomenit ca un site să devină atât de folosit de către un număr atât de mare de utilizatori din întreaga lume (toţi artiştii/toate celebrităţile au în ziua de astăzi o pagină personală).
Ceea ce m-a intrigat mai mult: modul interesant de abordare al fenomenului. Misterul este un lucru la care trebuie să apelăm de multe ori, dacă dorim să avem succes ori să cucerim, dar, din păcate, nu ne folosim de el, fiindcă dorim să fim epatanţi, opulenţi.
Citind printre rânduri, mi-am spus: «Ce naiba, am ajuns să ne împărtăşim vieţile noastre pe facebook (to shareour liveson facebook) , pe un site, pe Internet?!». Atunci, evident, ne putem numi oameni fără activitate socială (reală, nu virtuală). Da, acesta este viitorul: coumincarea virtuală, televiziunea pe Internet, jurnalele de tip blog, iar nu portalele de ştiri.
Nu îmi place tehnologia. Uneori simt că obosesc atât de tare, încât nu pot ţine pasul cu tot ceea ce mişcă în jurul meu. Aş fi vrut ca totul să fie rudimentar: lumea să mai scrie încă pe hârtie, oamenii să îşi păstreze mai bine relaţiile, lumea să iasă mai des la o plimbare, la o cafea, copiii să se joace afară, iar oamenii mari să îşi facă propriile lor ferme şi să nu se joace de-a farmville-ul.
Cât despre modă versus tehnologie… Oricine se poate îmbrăca fancy şi poate începe în acest mod un blog de personal style (n.r. motiv pentru care atunci nu aveam un blog de acest gen). Nu mai cumpărăm reviste de modă, ci ne uităm pe site-uri specializate. Ne informăm din bloguri şi nu de la sursele de bază.
Practic, am ajuns să ne autodesacralizăm: acum suntem fiinţe virtuale, nişte icoane precum cele de pe ecranul calculatorului (iPad-ului, pardon). Fiecare din noi am ajuns să reprezentăm un pixel din lumea aceasta. Ni s-a spus că nu mai suntem importanţi, suntem prea mulţi şi prea mici. Nu îmi place să recunosc, dar suntem nişte sclavi ai tehnologiei şi a generaţiei formată din: Google, Apple, facebook, youtube, Yahoo Mail, wikipedia, twitter şi soundcloud.
Oare chiar atât de mult am uitat de noi…?”
Lady Gaga pe coperta numărului din luna decembrie, anul 2012.
P.S.1: Se pare că am început să fac parte din generaţia despre care vorbeam mai sus. Mai jos vă împărtăşesc o poză de la aniversarea bunicii mele, Cătălina, care zilele trecute a împlinit, nu mai mult nici mai puţin, decât 75 de ani! Love you, little sweet granny!
De la stânga la dreapta: Bunica mea, Cătălina, mama mea, Maria şi eu.
Subiectul rochie + pantofi sport a fost discutat în ultima vreme. Există două tabere: conservatorii, cei care nu concep ca o rochie couture să fie purtată cu adidaşi, şi inovatorii, cei care cred în „democractizarea” haute couture-ului. Eu nu mă aflu în nicio tabără, doar încer să găsesc nişte răspunsuri la anumite întrebări personale.
Sigur aţi văzut imagini din show-ul haute couture Chanel Spring 2014. Sigur aţi rămas şocaţi. Sau nu. De ce nu…? E simplu: moda este influenţată de stilul străzii. Mulţi designeri analizează tendinţele străzii, iar după, aceste micro-tendinţe devin macro-tendinţe.
Chanel Couture Spring 2014
Exact, aţi înţeles. Rochiile elegante/vaporoase/stylish şi încălţămintea sport – acest look exista dinainte ca el să fie popularizat. Asta fiindcă lumea experimentează. Singura diferenţă este următoarea: veţi vedea un puhoi de adolescente/fete/femei care vor purta adidaşi cu rochii elegante. Oh, sunt sigură de asta!
Chanel Couture Spring 2014
Cred că în tot acest timp cât am analizat tendinţele şi ceea ce se poartă (şi, mai ales, cum se poartă), am ajuns la o concluzie: tendinţele sunt făcute pentru mase. Un om care nu face parte din masă va şti acest lucru şi va evita să fie in trend. Va şti să cumpere o piesă vestimentară care este în trend, dar va cumpăra una clasică. Revenind. Altfel nu îmi explic de ce în acest sezon unii stilişti/unii bloggeri de modă/vedetele au început să asorteze adidaşii Nike (într-o culoare cât mai stridentă) sau clasicii adidaşi Adidas la cele mai extravagante ţinute, fiindcă nu vorbim doar de rochii, ci de haine elegante, în general.
Chanel Couture Spring 2014
Să trecem la o altă colecţie haute couture care îmbină le sport avec la couture: Dior Couture Spring 2014. Spre deosebire de colecţia Chanel, aici încă există speranţă (vorbresc despre tocuri), pe lângă pantofii sport.
Dior Couture Spring 2014
Şi, totuşi, pantofii prezenţi în colecţia couture a casei Dior par feminini. Par feminini, fiindcă au nişte aplicaţii florale inedite. Şi spun că par feminini, fiindcă astfel sunt, în aparenţă. Da, au un aer feminin, dar nu sunt.
Dior Couture Spring 2014Dior Couture Spring 2014
Nu există ceva mai feminin decât pantofii cu toc, în opinia mea. Da, poate că democratizarea haute couture-ului înseamnă, de fapt, adaptarea la „nevoile şi necesităţile femeilor”, însă nu cred că o femeie de afaceri va apărea la o întrunire îmbrăcată într-un deux-pièces şi în adidaşi. Ah, de fapt greşesc: ar putea să se îmbrace astfel, dar în maşină şi-ar schimba adidaşii cu tocurile.
Zilele trecute văzusem un articol pe Internet, al cărui titlu suna cam aşa:
„Uite motivul pentru care bărbaţii nu pot să se abţină!”.
Nici nu am intrat să văd ce scria, fiindcă deja ştiam (numiţi acest fapt instinct jurnalistic). Imaginea articolului: un fund de femeie în colanţi. Mi-am frământat creierii în tot acest timp şi m-am întrebat:
De ce sunt atât de populari colanţii?De ce adoră fetele şi chiar femeile acest nici-ciorapi-nici-pantaloni? Consideră bărbaţii sexy femeile în colanţi? De ce nu poară şi bărbaţii colanţi?
Probabil că veţi spune că moda colanţilor a apărut acum câţiva ani. Total greşit. Moda colanţilor a apărut prin anii ’90, când eram eu mică. Da, aveam o pereche de colanţi fuchsia din spandex, nu o să îi uit niciodată, pe care îi foloseam la joacă, nu în parada stradală şi nici la grădiniţă (să-mi primesc palme de la perverşii băieţei). Moda colanţilor a REvenit acum câţiva ani, când brandurile fast-fashion (dar şi marii designeri, shame on you) s-au gândit că ar fi drăguţ să îi repopularizeze. În ceea ce mă priveşte pe mine, vă pot spune nu o să port niciodată colanţi. De ce…?
1. Colanţii îţi fac fundul (exagerat) de mare. Că eşti slabă, medie sau robustă, colanţii au această capacitate inedită de a mări. Totull. Culmea, chiar astăzi am văzut o domnişoară de vreo peste 100 kg în colanţi. Nu îmi venea să cred. Colanţii pe care îi avea erau semi-transparenţi şi… nu mai am cuvinte.
2. Colanţii sunt cel mai low & prost obiect vestimentar de a atrage privirile asupra unei părţi corporale. Colanţii sunt mai low decât decolteul! Iar asta fiindcă decolteul nu este intru totul explicit. Dar poate cer prea mult. Nu îi pot cere unei ţărăncuţe din liceul agricol să îşi creioneze partea dorsală cu o fustă de tip creion.
3. Sunt mai mult decât evidenţi. Sunt indicaţi dacă ai încrederea de sine foarte scăzută (şi dacă vrei să te fluiere bărbaţii de pe şantier).
4. Colanţii sunt expiraţi. Oricât de mult s-ar reinventa, colanţii au fost, sunt şi vor rămâne nişte piese vestimentare expirate. Un articol amuzant şi cu multe exemple pe placul majorităţiiîl găsiţi aici.
5. Felul în care porţi colanţii îţi arată iq-ul. Îmi pare rău să spun asta, dar aşa este. Dacă ţineţi atât de mult să purtaţi colanţi, măcar purtaţi-i sub fuste, pantaloni scurţi sau rochii. Arată mai… civilizat.
Neadoratoarea de colanţi,
Alexandra
P.S.: Poate, într-un univers paralel, aş purta colanţii lui Issey Miyake, Baobao.
Alexandra Raţi 