Andrada Puşcaş este un tânăr designer grafic care promite multe. Prima oară am intrat în contact cu munca ei pe Instagram, unde atât eu, cât şi ea ne oferim like-uri. Poate că sună banal, dar i-am căutat mai târziu site-ul şi am rămas plăcut surprinsă de creaţiile sale grafice pe care le-aş putea caracteriza în trei cuvinte: fresh, minimaliste şi strong. Designul grafic e o artă. Vom vedea şi de ce în rândurile ce urmează:
Într-o zi de sâmbătă sau duminică, după ce venisem de la prezentarea de modă a Călinei Langa a proiectului Rochia Calendar – Primăvara, Iuliana (Pislaru) m-a invitat acasă la ea la o poveste şi un ceai. Am acceptat, desigur, dar n-aveam la mine întrebările pentru interviul pe care stabilisem că i-l voi lua. Este amuzant faptul că eu şi Iuliana ne-am cunoscut pe Internet, când ea încă locuia în Constanţa. Acum, ca s-a mutat în Cluj-Napoca, ne-am împrietenit şi facem mereu schimburi de idei interesante. Motiv pentru care am propus-o pentru următorul Les ART Files. Discuţia noastră din acea zi a luat forma unui interviu, la un moment dat, şi mi-a fost ciudă că nu am înregistrat nimic. Dar am făcut interviul, până la urmă:
La Belle Critique: De unde izvorăşte pasiunea ta pentru designul vestimentar…?
Iuliana Pislaru: Hm… Grea întrebare. Nu cred că este neapărat vorba despre o pasiune pentru design vestimentar, cât mai mult o pasiune pentru a crea ceva, a face ceva cu mâinile tale… ceva de care tu și alte persoane să vă bucurați, iar această pasiune de a crea o am de mică. Cred că pasiunea către designul vestimentar s-a dezvoltat pentru că de când mă știu îmi modificam hainele, pentru a fi diferite (câteodată și din nevoie, reciclând hainele vechi sau care nu îmi mai erau bune pentru a fi purtate cât mai mult).
L.B.C.: Acum ceva timp, Iuliana îmi povestite că a absolvit o Şcoală de profil şi am întrebat-o cum s-a dezvoltat în cadrul acestei şcoli:
I.P.: Am absolvit cursul de Design Vestimentar al Școlii de Arte Populare din Constanța în 2011 (cursul a durat 3 ani). Practic, acest curs m-a introdus în lumea designului vestimentar. Până atunci aveam doar o vagă idee despre ce înseamnă acest lucru. Obișnuiam să fac schițe de modă, să mă uit la colectiile designerilor, dar nu prea știam cum merg lucrurile exact. Acolo am primit baza de cunoştinţe pe care eu m-am dezoltat ulterior, mi-am îmbunătățit desenul, am învățat istoria costumului, istoria artei și cum să mă raportez la ele, am învățat tehnici simple de cusut pe care le-am dezvoltat apoi în mai mulţi ani de muncă individuală.
L.B.C.: Îţi pasă de trenduri?
I.P: Îmi place să fiu atentă la tot ce mișcă în lumea modei, iar de multe ori mă las influențată în mod inconștient de anumite trenduri care îmi ating preferințele. Se mai întâmplă să creez o piesă vestimentară care se încadrează într-un anumit trend, dar nu caut să creez în acord cu trendurile pentru ca sunt efemere. Îmi place să creez pentru oamenii care au o peronalitate bine formată și a căror vestimentație exprimă din plin personalitatea lor, acele persoane nu dau o ceapă degerată pe trenduri sau modă.
A.R.: Moda românească are şi puncte forte, dar şi puncte slabe. Am fost curioasă să ştiu care sunt punctele slabe ale modei româneşti din punctul de vedere al Iulianei:
I.P.: Nu îmi place că în școli se învață faptul că designerul trebuie doar să vină cu ideea, iar în școlile din afară croitoria se ia foarte în serios. Concepția aceasta ține foarte mult pe loc dezvoltarea tinerilor designeri (dar poate chiar asta se dorește) cărora le este foarte greu din punct de vedere financiar să se dezvolte, fiindcă depind de multe alte persoane care să-i ajute în producție. Dacă ar cunoaște și partea de croitorie le-ar fi mai ușor să să își pună singuri în practică ideile.
Nu îmi place faptul că prea mulți designeri se axează pe creații de seară sau rochii de mirese, ce-i drept, acestea le aduc venit, dar este de-a dreptul plictisitor, uneori. De câte ori ai nevoie de o rochie elegantă de seară într-un an? Nu mai spun de o rochie de mireasă.
Nu îmi place faptul că designerii români care au reușit să intre cu succes pe piața internațională s-au plafonat în a crea același stil de vestimentașie pentru a-și menține veniturile. De fapt, nu am nimic împotriva acestui lucru, dar să mai facă și altceva nou pe lângă.
A.R.: Designeri români pe care îi apreciezi şi a căror muncă o urmăreşti?
I.P.: Lucian Broscățean, Lena Criveanu, Florin Dobre, Corina Vlădescu, Andreea Andras, 1o9, Adelina Ivan şi alţii.
A.R.: Dar designeri străini?
Preferaţii mei sunt Dries van Noten, Antonio Marras, Gary Graham, Alber Elbaz, Yohji Yamamoto, Haider Ackermann și, câteodată, The Row, Proenza Schouler.
L.B.C.: Am avut o discuţie despre Schiaparelli vs. Chanel împreună cu Iuliana. Am întrebat-o pe Iuliana cine câştigă:
I.P.: Schiaparelli, pentru că Chanel s-a conformat aceleluiași stil destul de sobru și aceleiași siluete, pe când Schiaparelli a fost mai visătoare, mai îndrăzneață, mai jucăușă.
A.R.: Armura a luat naştere în…, cum…
I.P.: Armura a luat naștere prin anul 2012, din dorința de a oferi o identitate creațiilor mele (deși nu cred în branduri). Trebuia să găsesc un nume, așa că m-am gândit la Armura, pentru că până la urmă hainele încă reprezintă o armură pentru noi, în cel mai simplu sens.
A.R. Este Armura un brand 100 % românesc sau are şi alte influenţe?
I.P.: Sincer, chiar nu știu. Lucrez de prea puțin timp ca să pot spune cu siguranță. Încă experimentez foarte mult. Cred că este 100% eu.
Interviul întreg pe care i l-am luat Iulianei îl puteţi citi în curând în noul număr Whisper Magazine. Piesele Iulianei le puteţi găsi pe Breslo, aici.
Sper că v-a plăcut interviul. Aştept comentariile voastre cu propuneri pentru următorul episod din Les ART Files.
Alexandra
Credit foto: Marian Pislaru
Nu îmi plac bijuteriile. Nu îmi plac lucrurile handmade, nu îmi place aurul în abundenţă şi urăsc colierele statement, pe care Anna Wintour le purta prin anii 2000 şi care abia acum sunt la noi în vogă. Dar, mereu trebuie să existe altceva: vorbesc despre bijuteria ridicată la rangul de artă – bijuteria de autor.
Pe Anamaria Dobraş am cunoscut-o prin Emil Costruţ, care edita la acea vreme un videoclip de promovare a colecţiei ei intitulată „Nebula”. Nebula este doar una din cele trei colecţii ale designerului. Pe lângă aceasta mai putem adăuga colecţiile „Aqua” şi „Sabotage”.
Designerul Anamaria Dobraş a obţinut diploma de licenţă şi master din cadrul Universităţii de Vest – Facultatea de Arte şi Design din Timişoara, secţia de Design de Produs. După terminarea studiilor şi având o bază în design, aceasta a urmat cursuri de specialitate (patru la număr până în prezent), la Bucureşti, în cadrul singurei şcoli de profil din România: Assamblage. În cadrul acestei şcoli l-a avut ca profesor pe David Sandu, care a îndrumat-o, instruind-o în ceea ce priveşte partea practică a meseriei de bijutier.
Tot după aceste cursuri a debutat ca designer de bijuterie contemporană sub brandul DDJewelry. A colaborat cu designeri: Astrid Ţîrlea, Gabriela Olar, Achim Răzvan şi designerii din spatele brand-ului Atelier Leseine din California.
Însă povestea Anamariei a început acum mult timp în urmă – 8 ani. Pasiunea ei pentru bijuterii şi artă izvorăşte din copilărie:
„De când mă ştiu am avut o înclinaţie spre artă. De la grădiniţă ţin minte că eram colecţionară de puncte roşii pentru toate palatele şi prinţesele desenate de pe panourile de expoziţii a celor mai bune desene. În timp, acest har nu a dispărut, dimpotrivă – a devenit o voce din ce în ce mai puternică – prin urmare, m-am trezit că că sunt anul I la Arte .
Faptul că am devenit designer de bijuterii poate fi catalogat că fiind un demers firesc, pe care nu pot spune că eu l-am ales voit sau cu bună ştiinţă. În liceu am început să meşteresc tot felul de accesorii pentru mine, apoi pentru prietene, apoi în facultate am început să particip la târguri handmade. Încet-încet, cu paşi mici, dar siguri, am realizat că mi se potriveşte această meserie şi că vreau să o dezvolt.”, mi-a destăinuit Anamaria.
Eram curioasă să ştiu ce crede Ana despre femeile care nu poartă bijuterii, eu fiind una dintre acestea (port rareori bijuterii). Mi-a răspuns următoarele:
„Bijuteria nu mai defineşte omul (sau rangul lui în societate) aşa cum a făcut-o odată, prin urmare, nu mă influenţează deloc acest aspect atunci când intelnesc o femeie care nu poartă bijuterii. Sunt oameni cărora le stă bine cu accesorii şi sunt alţii cărora nu le stă bine cu ele sau pur şi simplu nu le sunt ergonomice . Nu e nimic rău în asta – important e să ştii ce ţi se potriveşte ca stil.”
„Elemente, motive sau surse de inspiraţie preferate…?”
„Lucrările care îmi poartă semnătură sunt inspirate din viaţă de zi cu zi: lucruri banale de care mă lovesc, stări, cărţi bune, natură şi nu în ultimul rând oamenii – sunt o sursă nesfârşită de inspiraţie pentru mine.”
Într-un alt interviu, Ana spunea că bijuteriile, pe lângă valoarea lor materială, au şi una sentimentală. „Cum motivezi acest lucru?”, am întrebat.
„Simplu: procesele de creaţie ale bijuteriilor prin tehnicile pe care le folosesc eu – procese manule care implică multă răbdare şi dăruire. Prin urmare, piesele care ies din mâinile mele nu doar că sunt unice , dar poartă în ele şi o bucată din mine, sunt încărcate cu energia mea şi posedă sentimente din start. Destinaţia lor va fi mereu una precisă: la acei oameni care rezonează cu încărcătură afectivă pe care eu am creat-o, iar ei vin să o completeze şi să o finalizeze ca sens şi semnificaţie. ”
„Materialul tău preferat atunci când creezi o bijuterie?”
„Cred că în top sunt metalele, răşina, lemnul şi materialele textile. Le prefer pe acestea pentru că îmi permit un nivel ridicat de modelare şi practic pot să creez orice formă cu ajutorul lor.”
„Dar cel mai putin preferat…?”, am continuat.
„Fimo! La un moment dat eram fan fimo pentru că era singurul material pe care îl puteam modela fără să dispun de utilaje multe sau de un atelier dotat. Acum, însă, lucrurile s-au schimbat şi am ajuns să nu mai apreciez fimo deloc.”
„Care sunt avantajele si dezavantajele meseriei de designer de bijuterii?”, întrebasem.
„Crearea de bijuterie pentru mine a ajuns să fie o terapie. E un manifest. E modalitatea prin care eu mă exprim. Evident că acest lucru este cel mai mare avantaj pe care mi-l poate oferi. Dezavantaje… Hmmm… Sincer nu ştiu nici unul. Poate pentru că sunt genul de om care transformă şi dezavantajele în avantaje, nu ştiu. Cert e că nu văd niciun dezavantaj.”
Am aflat de la sursele proprii că Anamaria pregăteşte o colecţie nouă în viitorul apropiat, iar aceasta mi-a oferit câteva informaţii, în exclusivitate:
„Da, aşa este. Am în lucru o colecţie nouă. Se numeşte simplu: „I” („Eu” ), iar tema abordată de această dată este o călătorie: introspecţia, cunoaşterea şi autocunoaşterea.”
„Cât la sută din munca depusă de tine este artă şi cât la sută meştesug?”, am întrebat, curioasă.
”Îmi place să cred că ce fac eu este un meşteşug adus la nivel de artă.” – nu puteam primi un răspuns mai mulţumitor decât acesta.
Curiozitatea mea maximă am lăsat-o pentru finele interviului. „Cum arată în ochii tăi bijuteria perfectă…?”
„Bijuteria perfectă este o bijuterie în care te regăseşti în totalitate, o bijuterie cu care rezonezi 100% din toate punctele de vedere: ergonomic, tactil, conceptual, vizual, ca stil, că semnificaţie. O bijuterie care ajunge să facă parte din tine, o bijuterie pe care nu o dai jos niciodată, o bijuterie talisman care devine la fel de naturală că şi un deget sau o ureche.”
Astfel s-a încheiat numărul trei din ART Files. Îi mulţumesc Anamariei pentru interviu şi mărturisesc că abia aştept să văd următorea ei colecţie de bijuterii (n.r. „I”).
Cu spiritul liber,
Mademoiselle Critique
Fotografii: înmânate personal de Anamaria Dobraş; Emil Costruţ
Alexandra Raţi 