Whisper Magazine #4

 

          Mereu mi-am dorit să scriu la o revistă (prestigioasă) de modă. Cliché, non? Orice fată sau femeie iubitoare de frumos (sau nu) îşi doreşte acest lucru. Inclusiv eu mi-am dorit acest lucru. Îmi doream să încep cu o revistă mai mică, mai fresh (fiindcă eram ferm convinsă că nu voi fi aleasă pentru internship-ul de la Elle). Am început să caut reviste de modă online, dar niciuna nu îmi plăcea prea mult. Motivul? Se vedea că erau altcăuite ad-hoc, nu aveau o temă, deşi aveau pictoriale extrem de bune (aveau prea puţin text şi prea multe imagini); cât despre articole… nu prea existau (revistele conţineau 80% imagini, 20% text, ca să fac o estimare). M-am dat bătută, până când…

         …Într-o frumoasă zi de octombrie, Lucian Bora, un fotograf profesionist de beauty şi fashion îmi trimite un mesaj în care menţiona că îi place extrem de mult scriitura mea şi că apreciază blogul meu, La Belle Critique. Mai mult, acesta îmi propunea o colaborare cu revista lui, Whisper Magazine. După ce am răsfoit revista pe issu.com (fiindcă revista există exclusiv online! sic), am răspuns ferm: Da, aş fi încântată de o colaborare”. Am fost curioasă să ştiu mai multe despre revistă, despre membrii redacţiei şi despre echipă. Lucian mi-a spus cum a început totul:

Citește mai mult

Despre cum am ratat un internship la revista ELLE

     

Înainte de a mă judeca pentru ceea ce am scris în titlu trebuie să vă spun următoarele…(nu, nu urmează o poză sau mai multe).

Vine un moment în viaţă când trebuie să îţi reevaluezi opţiunile: trebuie să vezi ce priorităţi ai, dar, mai ales, să vezi ce doreşti să realizezi. Visul meu (de când sunt preocupată de modă) a fost dintotdeauna să scriu la revista Elle. Bănuiesc că o groază de tinere visează să îşi vadă semnătura lor mică lângă articole în revistă. Well, şansa asta am avut-o şi eu. Am aşteptat cu sufletul la gură un răspuns pentru un internship la revista Elle la care am aplicat. Vă daţi seama că ştiam că am 0.01% şanse de reuşită, nu? Şi asta nu fiindcă nu aş avea încredere în capacităţile mele, ci fiindcă ştiam că va fi o concurenţă crâncenă. Şi cred că a fost.

 

Am primit răspuns de la editorul revistei, care mi-a dat de redactat două ştiri (trebuia să transform două comunicate de presă în două ştiri) în stilul Elle. Am recitit ştirile finale de cel puţin vreo 10 ori, să fiu sigură că nu există greşeli şi că sunt obiective din punct de vedere jurnalistic (de când cu blogul am devenit extrem de subiectivă).

Citește mai mult