Superficialitatea în modă (I)

Probabil v-aţi întrebat de ce nu mai scriu des pe blog. Răspuns: am luat o pauză în care m-am gândit la ceea ce vreau să fac în viitor cu acest proiect intitulat „La Belle Critique”, pornit de mai bine de un an. Mi-a fost teamă că proiectul va fi înţeles greşit. Şi a fost, în unele cazuri. În timp, am schimbat articolele acide cu articole mai subtile, am introdus şi articole pentru publicul larg (vedeţi articolele dedicate tendinţelor), însă am simţit că greşeam undeva: căutam să mă mulez după cerinţele publicului (oare de ce fac mereu asta…?).

Culmea este că, acele articole nu îmi aduceau mai multe vizualizări decât îmi aduceau interviurile, spre exemplu (iar această rubrică va fi specialitatea La Belle Critique pe viitor). Zilele trecute stăteam şi sortam imagini pentru sezonul toamnă-iarnă 2014/2015, până când mi-am dat seama de un lucru: de ce să fac un lucru doar de dragul de a-l face?

Trendurile se schimbă prea repede, oamenii la fel – la un moment dat, simţi că nu mai poţi găsi o clipă de răgaz. E prea multă informaţie. Eu voiam să scriu despre colecţiile sezonului viitor, când alte publicaţii deja aveau articole dedicate colecţiilor din sezonul primăvară-vară 2015. Absurd. Tendinţele sunt absurde. Moda este absurdă. Am obosit, şi nu vreau să obosesc în van. Acest lucru nu înseamnă că nu voi aborda într-o manieră comică sau ironică macrotendinţele, dimpotrivă – am un subiect, care oricum a fost discutat şi disputat deja.

În plus, cred că aţi observat că La Belle Critique este un loc unde se promovează designul vestimentar Made in Ro (în special dacă vorbim despre tinerele talente), cât şi a artiştilor din diferite domenii artistice. Nu fac acest lucru pentru bani, să fie clar. În paginile acestui blog nu veţi găsi introduse fraze subtile mascate, în scopul advertorialistice, iar dacă vor exista, o voi spune clar şi răspicat, fiindcă nu sunt genul care să se ascundă după deget. Sau după o tastatură. Sau după un ecran.

Acestea fiind spuse, sper că nu am dezamăgit pe nimeni prin propriile-mi decizii. Fiindcă eu, una, am început să ignor superficialitatea legată de domeniul modei.

P.S. 1: Am început abia la 23 de ani să citesc Gossip Girl. Se pare că acest gen de superficialitate are şi părţi profunde.

P.S. 2: Puteţi sî îmi urmăriţi aventurile şi pe Instagram.

Wish me luck,

Alexandra

Sursa foto: theundercoverprincess.com

Despre cum am ratat un internship la revista ELLE

     

Înainte de a mă judeca pentru ceea ce am scris în titlu trebuie să vă spun următoarele…(nu, nu urmează o poză sau mai multe).

Vine un moment în viaţă când trebuie să îţi reevaluezi opţiunile: trebuie să vezi ce priorităţi ai, dar, mai ales, să vezi ce doreşti să realizezi. Visul meu (de când sunt preocupată de modă) a fost dintotdeauna să scriu la revista Elle. Bănuiesc că o groază de tinere visează să îşi vadă semnătura lor mică lângă articole în revistă. Well, şansa asta am avut-o şi eu. Am aşteptat cu sufletul la gură un răspuns pentru un internship la revista Elle la care am aplicat. Vă daţi seama că ştiam că am 0.01% şanse de reuşită, nu? Şi asta nu fiindcă nu aş avea încredere în capacităţile mele, ci fiindcă ştiam că va fi o concurenţă crâncenă. Şi cred că a fost.

 

Am primit răspuns de la editorul revistei, care mi-a dat de redactat două ştiri (trebuia să transform două comunicate de presă în două ştiri) în stilul Elle. Am recitit ştirile finale de cel puţin vreo 10 ori, să fiu sigură că nu există greşeli şi că sunt obiective din punct de vedere jurnalistic (de când cu blogul am devenit extrem de subiectivă).